Lebede la Mangalia

2009-07-05T01:54:00.001-07:00

Mangalia'70-'80

2008-03-06T23:45:00.001-08:00

Hotel Scala 1982 ,...acum hotel President

Hotel Mangalia si parcul arheologic 1977 ,acum hotel Paradiso

Faleza Mangalia1975

Sanatoriul balnear Mangalia 1984

Mangalia pe faleza

Geamia Esmahan Sultan 1976

"Esmahan Sultan" din Mangalia este cel mai vechi lăcaş de cult musulman din România, ridicat în anul 1525.

Moscheea a fost construită în anul 1525 de fiica sultanului Selim al II-lea (1566-1575), care era soţia lui Sokollu Mehmed Paşa, vizirul tatălui său. Geamia este înconjurată de un cimitir musulman, la fel de valoros prin vechimea sa, atât din punct de vedere cultural, cât şi spiritual, ce conţine morminte vechi de peste 300 de ani.
După 1989 moscheea a fost reamenajată cu ajutorul Primăriei Municipiului Mangalia. În perioada comunistă instituţia de cult fusese năpădită de buruieni, iar cimitirul nu mai era delimitat de niciun fel de gard. La câţiva ani după Revoluţie, mormintele turceşti, vechi de peste 300 de ani, precum şi moscheea propiu-zisă, au fost recondiţionate, iar curtea a fost împrejmuită cu un gard înalt.

Mangalia faleza

Casa de cultura Mangalia

Hotel Scala

Farul

Faleza 1989

Hotel Mangalia si plaja 1989

Restaurantul Cazino 1970?

Cazinoul 1973

Plaja 1984

Hotel Astra 1976

Restaurantul Cazino si clubul noaptea 1971

Terasa clubului

Plaja 1975

Mangalia'50-'60-70

2008-03-06T23:33:00.000-08:00

Faleza 1968

Geamia Esmahan Sultan 1967

Plaja 1969

Restaurant Cazino 1961

Casa de cultura 1964

Mangalia 1967

Geamia Esmahan Sultan 1966

Mangalia terasa restaurant Cazino 1964

Faleza 1967

1968

Faleza 1966

Cetatea Callatis ruine

Mangalia'16-'39

2008-03-06T23:10:00.000-08:00

Mangalia aerian interbelic

Dig Mangalia 1928

Farul,faleza si barcile pescarilor ,de admirat tinuta doamnelor !

Mangalia 1935

Farul din Mangalia

Mangalia ,orfanii de razboi ,orfelinatul Olga M. Sturdza

Mangalia strada principala 1916

Mangalia1925

Mangalia 1924

Restaurant economic,vin,bere si spirtoase :) ehee a fost o data...

Istoria orasului

Situat in S-E Dobrogei, pe ruinele vechii si vestitei cetati Callatis,
orasul Mangalia incearca, dupa 2500 de ani, sa redevina un important
pol economic si cultural, pe coasta de vest a Marii Negre.
Descoperirile arheologice atesta ca aceasta zona a fost locuita inca
din preistorie, marturie stând prezenta culturii materiale neolitice,
Gumelnita.
Istoria acestor meleaguri a fost puternic influentata de amplul
proces al marii colonizari grecesti din secolele VIII – VI iHr. Cu efecte
directe si in secolele urmatoare. Callatis a trecut rapid de la statutul de
intermediar intre metropola si getii dobrogeni, pentru ca, in secolul al
IV- lea iHr. Sa-si dezvolte o economie proprie, infloritoare, sprijinita de
schimburile inlesnite de existenta porturilor, precum si de
intensificarea activitatii propriilor ateliere. Callatisul, ca si celelalte
colonii grecesti de pe litoralul vest – pontic, a cunoscut evolutia de la
un regim oligarhic la unul democratic.
În cursul acestui secol, callatienii au ridicat asezari cu caracter
agrar, lacasuri de cult, edificii publice si civile, dar si fortificatii, asa
cum este cazul celor de la Albesti.
Pe plan extern se intaresc relatiile cu getii, cu cetatile grecesti, cu
scitii si cu statul trac al adrysilor.
Evenimentele politice din secolele III – II iHr, intre care infrângerea
Callatisului si a Histriei in lupta cu Bizantul pentru controlul economic
asupra portului Tomis, au afectat grav situatia economica a cetatii. În
decursul epocii elenistice la Callatis s-au dezvoltat ateliere care
produceau statuete de teracota care, prin linia culorilor si fidelitatea
redarii figurilor sunt adevarate opere de arta.
In secolele II-I iHr cetatea Callatis si-a continuat evolutia pendulând
intre relatiile uneori ostile, alteori de buna vecinatate cu autohtonii,
getii, scitii sau bastarnii.
Dupa dezmembrarea statului dac in anul 44 iHr, Callatisul intra sub
protectie romana bazându-se pe un stat de autonomie exprimat, printre
altele de baterea monedei, cât si prin apartenenta cetatii la
comunitatea cetatilor vest-pontice, alaturi de Histria, Tomis si altele.
In aceasta perioada pe teritoriul cuprins intre Dunare si mare,
romanii au construit o serie de fortificatii si drumuri, comertul va
prospera si Callatisul va cunoaste o noua perioada de inflorire.
În anul 170 costobocilor care a provocat mari distrugeri in intreaga
Dobroge, dintre care amintim pe cele de la Tropaeum Traiani si
Callatis. Zidul de aparare al cetatii a trebuit sa fie refacut va rezista cu
unele reparatii pâna la inceputul secolului al VII-lea.
Desi viata va continua la Callatis si dupa caderea frontierei
danubiene (anul 602), in urma atacurilor avaro – slave, probabil pâna
catre a doua jumatate a secolului al VII-lea, cetatea va sfârsi prin a fi
acoperita de uitare pâna in epoca medievala.
În secolele III – VII, la Histria functiona un cartier mestesugaresc
amplasat in sudul cetatii romane. Locul este descris de arheologi ca
având o strada la sud de terme, largita intr-o piateta ce comunica cu
exteriorul printr-o portita. În sens contrar se continua cu un drum
marginit de o parte si de alta cu locuinte modeste, cele mai multe
ateliere precum: brutarii, o sticlarie, un atelier ceramic si un altul de
prelucrare a metalelor.
Dintre toate coloniile grecesti din Dobrogea, Callatisul a avut cel
mai interesant trecut. Callatienii munceau direct pamântul din jurul
cetatii si facusera din el unul din cele mai cautate grânare ale
Dobrogei. De aceea emblema orasului era spicul de grâu.
Se poate considera, afirma arheologii, ca incepând cu neoliticul si
continuând cu antichitatea greco – romana solurile din Dobrogea
aveau un potential diferentiat, care determina o folosire a lor in
agricultura si cresterea animalelor. Populatia era densa, se ocupa cu
agricultura si facea un comert foarte activ.
Începând din secolul al XI-lea cetatea este cunoscuta sub numele
de Pangalia si era alaturi de Constanta si Varna unul din cele mai
importante porturi din Dobrogea.
Comertul era asigurat de genovezi si venetieni. Traficul maritim si
comertul genovezilor a fost intrerupt in secolul al XIV-lea când are loc
procesul de unificare al Dobrogei sub sceptrul lui Dobrotici. Dupa
razboiul si pacea cu Republica Ligura in 1387, fiul lui Dobrotici acorda
privilegii genovezilor.
Pangalia se va dezvolta ca un infloritor port genovez cu o populatie,
posibil exagerata, de 30.000 de locuitori.
În 1417 Dobrogea va intra sub stapânire otomana.
În 1445 calatorul burgund Walerand de Worvrin ajunge „la un port
numit Pangalia, este ocrotit de un dig puternic, care inainteaza in mare
si are o latura de 30 sau 40 de picioare. Acum acel dig este stricat si
darâmat in multe locuri, asa ca adesea multe vase se zdrobesc acolo
impinse de furtuna”.
Relatari importante despre „Mankalia” sunt facute de musulmanul
Evlia Celebi in 1652. „Astazi multi negustori traiesc in case solide,
caci se tem de cazaci.”
În oras erau vreo trei sute de pravalii, dar putine in comparatie cu
marimea orasului, sapte scoli, trei hanuri, un mic bazar, o baie publica
si mai multe geamii. Se mai aminteste ca aici este un port foarte
important dar nesigur.
Izvoarele literare ale secolului al XVIII-lea stau marturie cu privire la
decaderea economica a Mangaliei.
Urmeaza perioada conflictelor ruso-austro-turce, al carei câmp de
lupta a fost si teritoriul Dobrogei. Razboiul din 1828-1829 distruge
orasul iar populatia este decimata. Dupa vizita din 1850, Ion Ionescu de
la Brad aminteste ca localitatea se resimtea inca de pe urma
devastarilor, neavând decât 80 de case locuite de 75 de turci si 5
bulgari. Desi recoltele erau abundente, activitatea portuara era redusa.
În 1877 orasul are de suferit de suferit de pe urma razboiului rusoromâno-
turc, fiind ars jefuit de trupele turcesti in retragere.
Rusia primeste ca despagubiri ca despagubiri teritoriale, Dobrogea.
Rusii vor schimba Dobrogea cu sudul Basarabiei si, in noiembrie
1878, aceasta se reintegreaza Statului Român.
Se fac eforturi pentru dezvoltarea modernizarea zonei. În acest
moment cazaua Mangalia se prezenta „ca un spatiu cu terenuri
agricole si pasuni relativ plane, cu asezari umane mici sate si catune
slab populate, care isi asigurau apa din puturi si fântâni sapate la
foarte mare adâncime, iar la sud - est, pe malul Marii Negre, Mangalia,
asezare mica, animata de activitati agrar – pastoresti, de o activitate
portuara redusa, aproape inexistenta, marcata inca de amintirea ideii
de oras”
Dupa 1880 când s-a adoptat legea pentru organizarea Dobrogei, in
Mangalia s-au asezat mai multe familii de români din toate partile tarii,
atrase de sansa de a fi improprietarite. Populatia a ajuns in 1899 la
1507 locuitori.
Dobrogei i se prevedea o ametitoare ascensiune, intrerupta brutal
de cele doua conflagratii mondiale din care , insa, a renascut mereu. A
renascut pentru ca a existat petrol, de transportat, comoara careia i-au
facut pret când unii, când altii. A renascut pentru ca au existat
cereale in special porumb si grâu. Din aceasta bogatie se profila o
puternica industrie a moraritului si brutaritului in Dobrogea.
Întreg teritoriul Dobrogei era presarat cu mori eoliene. Aparitia
masinii cu aburi in România este legata de introducerea ei la moara. În
anul 1853 era adusa de la Viena la Bucuresti prima moara actionata cu
aburi. În foarte scurt timp se construiesc mori cu aburi si la Constanta,
fapt care sta ca dovada a renasterii intregii Dobrogi.
În 1908 ziarul dobrogean „Vocea Constiintei” mentiona: „facerea
digului la port, in spatele vechiului cheu genovez, ale carui ruine si
urme se cunosc. Construirea a doua hoteluri, facerea bailor de mare si
pucioasa si a câtorva case.”,
În 1917 ca urmare a razboiului, populatia scade ajungând la 749
locuitori.
În 1923 ziarul constantean „Dacia” scria: „Astazi este un eveniment
când un vas mai acosteaza in port. Vin barbatii si femeile si alearga in
goana copilasii sa il priveasca si sa-l salute. În locul logilor bogate si
prospere, negotul unui manunchi de negustori mai da viata orasului”.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial populatia orasului creste destul de lent, astfel ca in 1948
existau 1547 de locuitori, iar in 1956 abia erau 4792 de locuitori, fiind considerat un fel de oras
garnizoana unde stationau trupe sovietice.
Dezvoltarea economica a Mangaliei in epoca moderna si
contemporana s-a facut sinuos si treptat, cu urcusuri si coborâsuri.
Pâna in 1878 pe fundalul decaderii imperiului Otoman, Mangalia a
suferit un decadere economica. Distrugerile provocate de numeroasele
razboaie ruso-turce, epidemiile si-au spus hotarâtor cuvântul
decaderea mestesugurilor si comertului.
Activitatea s-a redus la agricultura, cresterea oilor, vitelor si a
cailor. Culturile baza erau: grâu, orz, porumb, mei, ovaz si secara.
Masinismul apare destul de târziu si timid in zona fiind introdus in
special de colonisti. În privinta industriei, aceasta era slab dezvoltata
si avea ca obiect de activitate prelucrarea produselor agricole. Statul
român a incurajat plantarea pomilor fructiferi si a vitei de vie .
Albinaritul este o alta activitate care exista si astazi. Împadurirea a fost
de asemenea sustinuta de stat. Fiind o zona in care calcarele ies la
suprafata, au fost create exploatari situate in nordul orasului. Pâna in
1916 a functionat si o fabrica de caramida. În 1939 a fost infiintata o
intreprindere de prelucrare a inului cu capital german, intreprindere
care functioneaza si astazi, fiind astfel cea mai veche intreprindere din
orasul Mangalia.
Pâna in 1944, Mangalia poseda un numar foarte mare de cârciumi si
cafenele, activitatea acestora fiind desfasurata atât pentru localnici,
dar in special pentru turisti. Activitatile comerciale si bancare s-au
dezvoltat pe artera principala a orasului sau spre drumul principal ce
ducea spre port. Acolo, pe malul marii, au existat pâna in 1916
depozite de cereale si cherestea, produse ce se comercializau si
transportau in cantitati importante pe mare. Dupa stricaciunile din
timpul primului razboi mondial reteaua comerciala s-a imbunatatit
simtitor odata cu dezvoltarea turismului in zona.
Dupa integrarea Dobrogei in România s-a crezut ca portul Mangalia
va deveni principalul port al tarii. Calea ferata Cernavoda – Constanta,
situatia tehnica a portului Mangalia, precum si gradul de periculozitate
sporit, au dat intâietate portului Constanta. Totusi in anul 1889 se
infiinteaza Capitania Portului Mangalia cu rolul de a reglementa traficul
maritim in zona. În 1925 si 1928 se fac lucrari de intretinere si extindere
a portului. În 1931, serviciul Porturilor Maritime construieste in partea
de vest a portului un cheu de piatra cioplita cu o lungime de 511 metri,
iar la extremitatea din larg a digului este instalat farul cu lumina rosie
cu vizibilitate de pâna la 4 mile. Dupa 1935 situatia devine din nou
precara, digurile nereusind sa apere portul nici de valuri, nici de
innisipari. Activitatea portuara se reduce simtitor. Dupa al II-lea Razboi
Mondial, portul este deschis doar pentru ambarcatiuni pescaresti. În
1948 in port se afla doar 17 dragoane sovietice. Între 1949-1953 se
efectueaza lucrarile de amenajare a portului militar in Lacul Mangalia,
se sapa si se dragheaza avanportul mic si se aduc primele
nave militare. Mai târziu, dupa retragere armatelor sovietice, in 1965, se
incep lucrarile de consolidare a digului de nord. În 1972-1973 au
inceput lucrarile de adâncire a avanportului mare, construirea digului
de sud si prelungire celui de nord. Portul va fi amenajat in paralel cu
constructia santierului naval. În ianuarie 1979, Mangalia devine cel de
al doilea port maritim al tarii. În 1981, de-a lungul digului de sud s-au
dat in folosinta doua dane comerciale, concomitent cu lucrarile de
amenajare a portului s-a construit si un pod peste Lacul Mangalia. În
anul 1963, prin dezvoltarea atelierelor de reparare si revizie a navelor
militare, se infiinteaza Santierul Naval Mangalia, primind sarcina de a
construi nave.
Mangalia, ca statiune balneo - climaterica, a intrat mai târziu in
circuitul turistic national si international. Înca inainte de Primul Razboi
Mondial, Mangalia era cunoscuta prin turistii sai intelectuali, care,
cumparându-si terenuri au pus bazele unui cartier de vile, situat in
nord-estul orasului, aproape de tarmul marii. În centrul orasului era un
singur hotel, „Stamatopol”, unde veneau de obicei oameni de afaceri.
În 1932 incepe constructia unui hotel cu sapte etaje, constructie
finalizata abia in anul 1947 de catre Institutul General al Finantelor.
Între anii 1958 – 1960 se construieste mult, chiar si pe faleza. Se da in folosinta Sanatoriul
Balnear Mangalia si hotelurile de pe faleza. Plaja este una din cele mai generoase, in deplin
acord cu vocatia turistica a localitatii incarcata de vestigii antice, intre care domina zidul de
aparare din epoca romana si romano – bizantina.
În anii ,60 incepe constructia Mangaliei Nord, Neptun, Jupiter, Cap
Aurora, Venus si Saturn, ce alcatuiesc o structura turistica deosebita,
armonioasa si functionala.
Dupa cel de al Doi-lea Razboi Mondial a fost creata si dezvoltata o
puternica industrie a constructiilor de masini. Una din subdiviziunile
acestei subramuri este industria mijloacelor de transport. În Mangalia
aceasta industrie are ca produse finite nave maritime.
În anul 1974 incepe constructia celui de al doi-lea santier naval,
capabil sa construiasca nave de mare tonaj. Constructia primei nave,
mineralierul „Callatis” de 55.000 tdw a durat patru ani. Inexistenta
macaralelor de mare tonaj, care au fost construite in paralel cu nava a
facut imposibila constructia modulara a acestei nave, fapt care a dus la
finalizarea lucrarilor abia in Septembrie 1978, an in care prima nava
construita la Mangalia a plecat in cursa.